1 iunie...

Copilul…oare doar o etapa din viata noastră, sau o trăire eterna?

Mereu avem dorințe asa contradictorii… un copil mereu iti va spune cat de mult dorește sa fie ”mare” , iar un om “ mare” mereu isi dorește ca o parte de din copilăria aia parca libera, detașata si jucăușă sa si-o ia înapoi!

Mereu ma intreb de ce ne crestem copiii spunând : nu poti face aia si aia decât cand ești mare.. astfel pierzând momentul prezent si hrănindu-l cu dorința de a se elibera mai repede de copilărie ca sa obtina acel lucru! Oare chiar nu poate exista un alt mod de educație, sau ne-am pierdut noi răbdarea …sau nu mai știm sa comunicam intre noi???

De ce consideram copilăresc = prostesc ? de ce ne reproșam: nu fi copil??!

De ce ne stricam cel mai sensibil sentiment prin aceasta forțare de maturizare, apoi folosim iară la maturitate acesta forțare pentru regăsirea copilului interior?

Ma întreb daca eram libera de educația primita, sa cresc asa..oare ce eram azi, caci nu am identitatea unui om matur si nici copilul interior nu isi exprima voința..inca…si ma întreb oare…ce sărbătorim de 1 iunie si cum?

Ma doare sa vad copiii de AZI cum isi trăiesc copilăria, ma doare sa ne vedem pe noi cum tânjim sa fim iara copiii din simțire si trăire… suntem pe un vas in deriva undeva pe la mijlocul unei furtuni care încă nu s-a dezlanțuit..si este o realitate nu prea roz…este una…văzut de mine.

Totuși suntem..ceea ce suntem si ce alegem noi sa fim!

Azi va doresc o zi de copilărie frumoasa si divina !

Gina