In adâncul inimii mele Se-aude un cântec fără versuri
Un cântec ce trăieşte În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele. Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt? Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate. Când privesc în mine, Văd
umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa, Aşa cum un lac reflectă
stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie, Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Evitat de larmă, Îmbrăţişat de adevăr, Repetat de vise, Înţeles de
dragoste, Ascuns de trezire Şi cântat de suflet este cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte? Este cu mult mai parfumat decât
iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi? Este pecetluit la inimă, ca taina unei
fecioare; Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
